"Mama nu mă crede că orașul meu este bombardat" - prin ce coșmar trec tinerii ucraineni cu rude în Rusia

"Mama nu mă crede că orașul meu este bombardat" - prin ce coșmar trec tinerii ucraineni cu rude în Rusia

Redactor Divahair.ro

Teribilul război care îngrozește o lume întreagă la momentul actual este și unul de tip psihologic, înainte de toate. Campania de propagandă internă care se desfășoară în prezent în Rusia legată de conflictul actual internațional aduce tot mai victime de la o zi la alta. Aceasta vizează în mare parte publicul rus, dar și ucrainenii pro-ruși.

Din păcate, multe persoane care trăiesc în Rusia au căzut pradă informațiilor eronate care circulă prin canalele mass-media ale Kremlinului. Asta a dus la apariția de numeroase conflicte între rezidenții ruși și locuitorii altor țări. Mai mult decât atât, efectul propagandei se resimte cu precădere în familiile ucrainenilor cu rude în Rusia.

 Imagine cu oameni evacuați din Irpin din ziua a 10-a a războiului dintre Ucraina și Rusia

Acesta este și cazul Oleksandrei, o tânără de 25 de ani care locuiește în Harkiv, unul dintre orașele ucrainene bombardate intens încă de la începutul invaziei ruse. Femeia se adăpostește în baia apartamentului ei alături de cei patru câini pe care i-a salvat. Părinții ei locuiesc în Moscova și, din cauza dezinformării masive care la sunt supuși, nu pot înțelege gravitatea situației în care se află fiica lor.

„Nu am vrut să îmi sperii părinții,dar am început să le spun direct că civili și copii mor. Dar chiar și așa mi-au spus să nu îmi fac griji, că probabil aceste lucruri se întâmplă doar din greșeală, că armata Rusiei nu ar ataca niciodată civili. Că ucrainenii își omoară propriul popor”, a povestit Oleksandra.

Femeia a mai povestit că deși îi arată mamei sale videoclipuri cu ceea ce se întâmplă în orașul său, nu o poate convinge nicicum pe aceasta să o creadă că se află în pericol. Mama ei repetă constant doar ceea ce aude la posturile de televiziune din Rusia și nici măcar nu ia în calcul faptul că acele informații nu ar putea fi reale.

„M-a speriat cu adevărat când mama mea a citat exact ce se spune la televiziunile din Rusia. Ele pur și simplu spală oamenii pe creier. Iar oamenii au încredere în ele. Părinții mei înțeleg că unele acțiuni militare au loc aici dar spun 'rușii au venit să vă elibereze. Nu vor distruge nimic, nu se vor atinge de voi. Ei atacă doar baze militare'”, a mai adăugat tânăra.

Anastasia: „Mama mea mi-a frânt inima”

Din păcate, părinții Oleksandrei nu sunt nici primele și nici ultimele victime ale propagandei ruse. Anastasia, o corespondentă a BBC din Kiev, a trecut prin aceeași situație șocantă alături de familia sa. Femeia locuiește într-un sat aflat la 20 de kilometri distanță de Republica Populară Donețk. În dimineața în care au început să sune sirenele pentru prima dată la Kiev, Anastasia și-a sunat părinții pentru a-i anunța ce se întâmplă în țara ei.

„Mama mea a fost prima persoană pe care am sunat-o când am sărit din pat, dezorientată, la ora 5 dimineața. Ea a fost surprinsă că am sunat-o și a părut foarte calmă, aproape degajată. Mai târziu am sunat-o din nou. I-am spus că sunt speriată. Ea mi-a spus 'Nu-ți fă griji. Ei (rușii) nu vor bombarda niciodată Kievul'”, a zis femeia.

Mai mult, atunci când i-a explicat mamei sale că există numeroase victime și printre civili, femeia a primit un răspuns de-a dreptul neașteptat.

„Mi-a spus că 'Dar asta a trebuit să facem când Ucraina a atacat Donbasul!' Pentru un moment nu am putut să respir. Să o aud pe mama mea spunând asta cu atâta cruzime mi-a frânt inima.”, a mai mărturisit jurnalista.

Citește și: „Eroul din noapte”: Un băiețel de 11 ani a trecut, singur, granița din Ucraina în Slovacia

Surse articol: Libertatea, Hotnews, BBC

Surse foto: Getty

Articolul urmator
Am aflat că cel mai bun prieten al meu de peste 10 ani este un actor plătit de familia mea pentru a-mi fi prieten...
Am aflat că cel mai bun prieten al meu de peste 10 ani este un actor plătit de familia mea pentru a-mi fi prieten...
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?
Incepe quiz
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.