A murit soția regretatului Alexandru Arșinel. "Ai fost un înger și ai plecat într-o lume mai bună"

A murit soția regretatului Alexandru Arșinel. "Ai fost un înger și ai plecat într-o lume mai bună"

Ramona Jurubita

La nouă luni de la moartea regretatului actor, soția sa, Marilena Arșinel, a plecat în căutarea lui printre îngeri. Vestea tristă a fost dată chiar de fiul lor cel mic, printr-un mesaj publicat pe Facebook.

Văduva lui Alexandru Arșinel s-a stins din viață pe 9 iunie 2023, după aproximativ șapte ani în care nu s-a mai putut deplasa fără ajutorul unui cadru. Ultimii ani din viața sa au fost destul de grei, după ce, în 2016, a suferit un accident în urma căruia nu s-a putut reface în totalitate.

„Soția mea a început să aibă probleme de ordin neurologic și să meargă cu greutate. Se sprijină de un cadru. Face recuperare, urmează și un tratament extrem de sever. Din păcate, nu se poate opera. Să sperăm că în curând își va reveni, într-o oarecare măsură.”, povestea atunci Alexandru Arșinel, după ce partenera sa a căzut și s-a lovit în zona capului.

Anii au trecut, dar starea ei nu s-a îmbunătățit și actorul i-a fost sprijin până în ultima clipă din viața lui. În ultimele luni pe care le-a petrecut fără iubitul ei soț, a fost ajutată de cei doi copii pe care i-au făcut împreună: Bogdan și Cristian Arșinel. Aceștia au plasat-o într-un azil în mai 2023, acolo unde și-a trăit ultimele zile.

„Mama nu-i prea bine. Nu, nu mai e acasă. Acolo (n.r. la azil) e îngrijită așa cum trebuie.”, spunea Cristian Arșinel după ce împreună cu fratele său a luat decizia de a o duce la azil.

La nici o lună distanță, femeia a încetat din viață, la vârsta de 79 de ani. Fiul ei cel mic i-a anunțat pe apropiați prin intermediul unui mesaj emoționant.

„Scumpa mea mamă, ieri ți-ai luat rămas bun de la noi, de la această lume în care ai fost un înger și ai plecat într-o lume cu siguranță mai bună, fără suferință și fără durere.
Sunt sigur că acolo sus te așteaptă tata și împreună cu el veți redeveni familia de odinioară. Nu îmi iau la revedere de la tine deoarece vei exista în inima mea pentru totdeauna și undeva, cândva și cumva ne vom revedea și ma vei striga din nou Cristiane. Te iubesc mama.”, a scris Cristian Arșinel pe Facebook.

Alexandru Arșinel s-a căsătorit cu mama copiilor săi în 1968 și au trăit împreună o frumoasă poveste de dragoste. Deși actorul a fost întotdeauna discret când a venit vorba despre familia sa, a oferit de-a lungul timpului și câteva detalii prețioase despre femeia vieții lui. A povestit despre iubirea lor în cartea „Alexandru Arșinel, de la Dolhasca pe… Calea Victoriei”, lansată în 2012.

„La un moment dat, am văzut o fată a cărei imagine m-a hipnotizat, mi s-au lipit ochii de ea ca de un magnet. Nu am mai putut efectiv să îmi iau ochii de la ea. M-am apropiat și am întrebat-o cum o cheamă, dar nu mi-a răspuns. Am plusat și am întrebat-o: „Dar ce ai face dacă m-aș îneca?”. S-a întors spre mine, mi-a zâmbit, dar tot nu mi-a răspuns! Am păcălit-o! Cred că merita un bărbat mai bun decât mine, în sensul că n-am fost întotdeauna lângă ea când a trebuit. Întâlnirea cu Marilena a fost un semn dumnezeiesc!”, a scris Arșinel în cartea sa.

Acum, cei doi s-au regăsit în ceruri, căci Marinela Arșinel a rezistat doar nouă luni fără sufletul ei pereche.

Drama din viața Tinei Turner! A trăit într-o căsnicie abuzivă și i-au murit doi copii, dar nu s-a lăsat răpusă de durere

Surse foto: Facebook, Youtube

Surse articol: GandulImpactWowbiz

Articolul urmator
Alexandru Rafila dezminte zvonurile cu privire la alerta de holeră de la Marea Neagră. "Nu există niciun pericol"
Alexandru Rafila dezminte zvonurile cu privire la alerta de holeră de la Marea Neagră. "Nu există niciun pericol"
Ești prea bună pentru această lume?
Incepe quiz
Ești prea bună pentru această lume?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.