Povestea Sfinților Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat, o dovadă a credinței neclintite

Povestea Sfinților Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat, o dovadă a credinței neclintite

Ramona Jurubita

În fiecare an, pe 9 noiembrie, biserica ortodoxă îi prăznuiește pe cei patru mucenici care i-au ținut piept împăratului Dioclețian în vremea domniei sale. Deși au fost obligați să renunțe la credință, nimic nu i-a putut convinge să facă lucrul acesta.

Sfinții Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat și-au arătat iubire față de Dumnezeu când au îndurat chinuri groaznice și, în ciuda acestui fapt, nu și-au pierdut credința. Trebuie neapărat să descoperi ce s-a întâmplat și de cât curaj au dat dovadă! Dar să aflăm cine au fost ei și cum au ajuns să fie luați în vizor de împăratul Dioclețian (284-305), care voia să-i transforme pe toți cei din jurul său în adepți ai zeităților.

Imagine extrasă din Calendarul Bisericii Ortodoxe cu data comemorării Sfinților  Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat

Acum mai bine de 1700 de ani, Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat trăiau pe teritoriul Serbiei de astăzi. Erau patru creștini pasionați de cioplire și sculptură, astfel că aveau un atelier în care realizau tot felul de obiecte deosebite din marmură, în apropiere de Sirmium (azi Mitroviţa, lângă Belgrad). Pentru că erau extrem de pricepuți, împăratul Dioclețian a aflat de ei și a hotărât să îi pună să sculpteze statuia unui zeu.

Important de menționat este că domnia acestuia a fost o pată neagră în istoria creștinismului, căci a ordonat să fie torturați și omorâți toți aceia care nu au renunțat la Dumnezeu. Conducătorul Imperiului Roman îi cerea poporului său să facă plecăciuni înaintea lui și să-l cinstească la fel ca pe un zeu. Ba chiar a început să adune tot felul de pietre prețioase și sculpturi de marmură în palatul său din cetatea Salona (Splitul de azi), de pe malul Mării Adriatice.

Din dorința de a-și mări colecția de statui impresionante, împăratul Dioclețian și-a trimis supușii la Sirmium, acolo unde lucrau cei patru mucenici: Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat. Aceștia erau creștini, botezați în numele Sfintei Treimi de episcopul Chiril al Antiohiei, aflat în exil la acea vreme. Cei din jurul lor le cunoștea orientarea religioasă, dar împăratul nu bănuia că dragostea lor față de Dumnezeu îi va face să refuze cerința lui.

Ilustrație colorată pe fundal alb cu Sfinții Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat
Sfinții Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat

Slugile păgâne ale lui Dioclețian i-au anunțat ce aveau de făcut: să transforme un bloc marmură, adus din Insula Thassos (Grecia), într-o statuie închinată zeului Asclepios, zeul medicinei. Cei patru meșteri au refuzat categoric să realizeze această lucrare, tocmai pentru că erau împotriva închinatului la idoli.

În același atelier lucra și Simpliciu, un meșter păgân, care s-a convertit la creștinism, motivat fiind de atitudinea lor umilă. I-a luat drept exemplu, așa a acceptat să primească și el botezul de la același episcop, înainte de a fi închis. Nici Simpliciu nu a dorit să finalizeze acea lucrare cerută de împărat pentru decorul opulent din palatul său.

Slujitorii păgâni au găsit între timp alți meșteri, dar l-au anunțat pe Dioclețian de cele întâmplate. Împăratul s-a mâniat și i-a pus pe supușii lui să îi convingă pe cei patru mucenici să renunțe la credință. Le-a ordonat chiar să îi supună unor chinuri grele dacă refuză. Și totul s-a întâmplat la fel ca în cazul celor mai mulți dintre sfinți: nu au vrut sub nicio formă să abandoneze credința în Dumnezeu. Drept urmare, au fost aduși în fața împăratului pentru o confruntare. Sfântul Mucenic Claudiu, a luat cuvântul și i-a spus următoarele:

„În toate ne-am arătat ascultători, împărate, dar chipul acestui zeu nu vrem și nu putem să-l facem.”

Icoana Sfântului Mucenic Claudiu
Icoana Sfântului Mucenic Claudiu

Auzind aceste cuvinte, Dioclețian i-a poruncit unui dregător pe nume Lampadie să facă orice pentru a-i convinge pe Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat să renunțe la creștinism.

Cei patru mucenici au îndurat chinuri de nedescris în numele credinței

Lampadie i-a dus în fiecare zi în fața templului lui Apollo, poruncindu-le să jertfească acestui zeu. Inițial i-a ademenit cu tot felul de bunuri, apoi a început să îi amenințe și să îi tortureze. Eforturile sale nu au dat roade, căci au rămas neclintiți în credință.

După cinci zile de insistențe fără rezultat, Lampadie i-a întemnițat pe cei patru, alături de Simpliciu, ucenicul lor de la atelier, sperând că această experiență îi va face să se răzgândească. În temniță au fost bătuți crunt, dar nimic rău nu li s-a întâmplat, ci dimpotrivă. După ce a încercat o mulțime de metode pentru a-i îndepărta de divinitate, dregătorul a căzut brusc la pământ și a murit. Rudele defunctului s-au răzvrătit împotriva sfinților, considerându-i pe ei vinovați de tragedia ce s-a năpustit asupra familiei lor.

În cele din urmă, împăratul a luat o măsură neașteptată, care le-a pus capăt zilelor celor patru mucenici. A puruncit să fie închiși în sicrie de plumb și aruncați în apa fluviului Sava. Acesta este modul în care și-au găsit sfârșitul Sfinții Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat, dar și ucenicul lor Simplicu. Tot atunci a murit și episcopul Chiril, care era închis la rândul său, după ce a aflat prin ce barbarie au trecut cei botezați de el în numele Sfintei Treimi.

Trupurile neînsuflețite ale acestora au fost înmormântate creștinește, după ce un creștin pe nume Nicodim a găsit sicriele și le-a scos din apă.

În anul 354 au fost trecuți în rândul sfinților, acest fapt fiind marcat în calendarul roman, unde li s-a acordat data de 9 noiembrie ca dată de prăznuire. Așa a rămas până în prezent, când le putem regăsi numele și în Calendarul Bisericii Ortodoxe.

Potrivit site-ului marturieathonita.ro, în Italia, ziua prăznuirii sfinților Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat este considerată și sărbătoare a mărmurarilor (meșterilor care sculptează în marmură).

Rugăciunea și canonul Sfântului Apostol Filip care te ajută să alungi necazurile

Surse foto: iStock, Noutati-ortodoxeFacebookFacebook

Surse articol: Doxologia, MarturieathonitaLibertateapentrufemeiNoutati-ortodoxe

Articolul urmator
„Confruntarea”, a doua carte din seria „Metafora puterii”. Recenzia unei distopii pline de acțiune
„Confruntarea”, a doua carte din seria „Metafora puterii”. Recenzia unei distopii pline de acțiune
Povestea carui serial te caracterizeaza?
Incepe quiz
Povestea carui serial te caracterizeaza?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.