„Pentru toate problemele din viața mea am dat vina pe plecarea mamei, care ne-a abandonat pe mine și pe tata când eu aveam numai nouă luni. Când s-a întors la noi și a vrut să ne explice totul, nu i-am permis să se apropie de mine, fiindcă eram convinsă că nu am fost un copil dorit. Cum puteam să o primesc cu brațele deschise după aproape două decenii? Totuși, întoarcerea ei m-a ajutat să-mi dau seama de multe lucruri și mi-a oferit o lecție importantă, dureroasă și eliberatoare.
Lumea mea a fost dată complet peste cap când am împlinit 18 ani, căci femeia care m-a născut s-a gândit să revină în viața mea. Laurie, pe numele ei, a considerat că ar fi momentul să reia legătura cu mine, după ce atât de mult timp am fost crescută și îngrijită doar de tată și de bunicii paterni.
Toată viața, această femeie a fost doar o umbră în viața mea, fiindcă știam de existența ei, dar nu avusesem niciodată vreo legătură una cu alta. Credeam că sunt vindecată, că am trecut peste abandon și că niciodată nu o să mai revin asupra acestui subiect dureros.
Totuși, viața mi-a făcut o surpriză și a adus-o înapoi pe mama…
Părinții mei aveau amândoi optsprezece ani când eu am venit pe lume. Laurie era pe atunci o tânără ținută în puf de familia ei bogată. Avea visuri mărețe și orizonturi mult mai îndepărtate decât orășelul pe care eu și tata îl numim „acasă”. Am crezut toată viața că ea s-a gândit atunci că un bărbat sărac, așa cum era tata, și un bebeluș, adică eu, ar putea să o tragă în jos și să o țină departe de planurile pe care le avea. Am presupus că acesta a fost motivul pentru care a plecat de lângă noi fără nicio explicație.
Auzeam despre ea de la cunoscuți, știam că și-a urmat drumul și a devenit o scriitoare celebră, lăsându-și în urmă familia care ar fi putut fi o barieră în evoluția sa profesională.
Bunicii și tata au făcut sacrificii enorme pentru a mă crește. Odată cu trecerea anilor, am ajuns să îl apreciez din ce în ce mai mult pe tata, care s-a îndatorat de multe ori pentru a-mi oferi tot ce aveam nevoie. Ar fi incorect să nu spun că și bunicii materni îmi trimiteau bani ocazional, dar era clar: noi nu făceam parte din lumea lor.
Tatăl meu a fost totul pentru mine și datorită lui am avut o viață decentă. Apoi, din senin, Laurie a apărut și a schimbat datele problemei. Ea, fantoma din trecutul meu, stătea în pragul ușii noastre, cu ochii plini de lacrimi. Nu am putut crede că sunt lacrimi de regret.
„Mi-a fost atât de dor de voi amândoi. Îmi pare atât de rău pentru tot. Eu... Sper doar că există o șansă ca noi să fim din nou o familie. Eram tânără, părinții mei au insistat, nu am vrut să te părăsesc, Jane!”
Tatăl meu a clătinat pur și simplu din cap, gestul său vorbind mai tare decât orice cuvinte de respingere. Eram lângă el și mă încercau o mulțime de emoții, printre care furie, confuzie și o dorință disperată de a înțelege de ce.
Deși nu am vrut să acceptăm scuzele ei, Laurie nu a renunțat. Ne-a tot trimis scrisori, ne-a sunat, a încercat de toate. Cu toate acestea, perseverența ei nu a făcut decât să-mi adâncească înverșunarea și să mă întoarcă și mai tare împotriva ei.
„Nu înțelegi vina cu care am trăit! Să stau departe de tine a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată!”, a spus la un moment dat, prin intermediul unor mesaje vocale pe care le ascultam fără să răspund.
Soțul meu a dispărut fără urmă în ziua nunții. Am dat nas în nas cu el după 17 ani, la biserică
La o săptămână după ultima încercare de a vorbi cu noi, la ușa noastră a sosit un pachet misterios. L-a primit tata și mi l-a adus:
„A plecat… A murit de boala ei. E timpul să deschidem pachetul.”
Nu eram sigură cum să reacționez fiindcă Laurie era o străină pentru mine, dar inima mi s-a frânt iar în mii de bucăți în momentul în care am auzit că s-a stins.
„Nu te-am cunoscut când erai în viață, dar poate această cutie îmi va arăta cine ai fost cu adevărat.”, i-am spus mai târziu sufletului mamei, când în sfârșit am decis să deschid pachetul.
Am rămas șocată când am descoperit ce avea ea să ne spună, de fapt. Din păcate, orbită de durere, nu i-am permis să ne explice. În colet am găsit un roman și un teanc de hârtii. Pe coperta cărții era o tânără sub un cer luminat de stele. Era o poveste despre mine sau, mai bine zis, pentru mine. Femeia care m-a adus pe lume mi-a scris o carte, deși nu a făcut parte din viața mea.
Cu ochii încețoșați de lacrimi, i-am citit cuvintele, era o relatare despre o viață sfâșiată de alegeri și circumstanțe care nu pot fi controlate. Am aflat adevărul din spatele întâmplărilor din ultimii ani… cuvintele din carte m-au făcut să regret că nu am primit-o înapoi când a venit la ușa noastră. Și ea suferise la fel de mult ca noi.
„Iubirea mea, fiica mea...
Știu că asta nu va justifica niciodată de ce am plecat, dar vreau să știi că nu am făcut-o pentru că am crezut că tatăl tău este mai puțin bărbat sau că tu ești o povară. Familia mea, cu averea și așteptările sale, îmi forțase mâna, împingându-mă către o viață pe care nu mi-am dorit-o niciodată. Din păcate, m-am simțit neputincioasă s-o resping.
Din cauza influenței și puterii părinților mei, eu fiind doar un copil în acel moment, am fost presată să fiu cu altcineva… cu un bărbat pe care l-au simțit demn de familie și de mine, cineva cu statut și influență.
Nu înțelegeam pe atunci că au făcut ceea ce credeau ei că este mai bine pentru mine, deoarece eram încă un copil, incapabil să ia cele mai bune decizii. Am ajuns să mă mulțumesc cu ceea ce și-au dorit ei și m-am căsătorit cu noul bărbat când eram puțin mai mare.
Deoarece era o persoană influentă, m-a ajutat să-mi găsesc vocea ca autor.”
Pe măsură ce avansam în citirea poveștii, am realizat că țineam în mână ceva extrem de valoros. Nu era o simplă scrisoare într-o carte. Era șansa mea să aflu adevărul, să primesc răspuns pentru fiecare întrebare care mi-a măcinat sufletul. Am primit, în sfârșit, oportunitatea să o cunosc pe femeia care mi-a dat viață. Chiar dacă nu mai trăiește, am putut să o văd printr-o lentilă a compasiunii și empatiei.
Romanul cuprindea scuzele ei, felul mamei de a fi și modul în care a putut să exprime durerea despărțirii. A fost darul ei final, moștenirea neprețuită pe care mi-a lăsat-o.
Povestea mea și a mamei mele a devenit un bestseller, atingând inimile multora care s-au regăsit în acele rânduri dureroase. Multe familii au fost destrămate astfel, din dorința părinților de a-și căsători copiii cu parteneri pe care ei îi considerau potriviți… Trist!
Tot datorită mamei am găsit și siguranța financiară, căci în cutie aveam si actele unui cont în care a strâns bani pentru mine.
„Nu este mult, dar este ceva din inima mea pentru inima ta. Știu că nu va compensa toți anii în care ți-am lipsit și voi continua să îți lipsesc, dar sper că te va ajuta pe tine și îi va ușura viața tatălui tău. Încă un lucru îmi doresc. Să știți amândoi că v-am iubit, vă iubesc și vă voi iubi pentru totdeauna!
De la o femeie care și-ar fi dorit să fi văzut lumina mai devreme,
mama ta iubitoare,
Laurie.”
Coletul primit m-a ajutat enorm. Nu doar că m-a ajutat să o cunosc pe mama, dar mi-a deschis drumul către înțelegere, vindecare și iertare. Deși nu a primit niciodată îmbrățișarea mea, vreau să cred că sufletul ei este împăcat acum și că a simțit că am iertat-o. Mă bucur că a găsit o cale de a se întoarce la mine, chiar dacă a făcut-o prin paginile unei cărți.
*Acest articol este o adaptare a celui publicat pe amomama.com.
Părinții mei nu au venit la nunta mea pentru că au avut grijă de câinele bolnav al surorii mele
Urmareste-ne pe Google News
