Mituri despre sănătate în care ar trebui să încetăm să mai credem

Mituri despre sănătate în care ar trebui să încetăm să mai credem

Lorena Pintilie

Trăim într-o perioadă în care informația se răspândește cu viteza luminii, iar oamenii au acces nelimitat și imediat la orice fel de știre, fie că este sau nu adevărată. Din păcate, și informațiile false sunt „libere să călătorească” în voie. Astfel, oamenii au tendința să acumuleze referințe neadevărate și să le transmită mai departe crezând că sunt reale. Printre acestea se află și miturile despre care vom vorbi astăzi, cu atât mai periculoase cu cât vizează starea noastră de sănătate.

Hai să vedem: pe câte dintre ele le considerai adevărate?

După cum spuneam, în ziua de astăzi fiecare om își poate lua informațiile cât ai clipi din sute de mii de surse pe care nu le verifică nimeni, astfel că veridicitatea și acuratețea lor pot fi chestionabile. În acest amalgam de știri am dat peste mai multe mituri medicale pe care vrem să le discutăm cu tine. Este important să fii edificat/ă asupra adevărului, pentru un trai sănătos și armonios!

Mituri despre sănătate în care nu ar mai trebui să crezi

Te trage curentul dacă stai cu geamul deschis

În definiție, curentul este mișcarea aerului care se produce atunci când sunt lăsate mai multe geamuri deschise, simultan, în aceeași încăpere, spre exemplu. Practic, curentul nu este decât o masă de aer rece care se deplasează cu o anumită viteză într-un spațiu semi-închis. La nivelul corpului, omul percepe această mișcare ca o schimbare bruscă de temperatură. În contact cu organismul, având în vedere că orice persoană emană căldură, această masă de aer mai rece dă senzația unui „vânt” sau a unei „brize” răcoritoare care scade aproape instant temperatura corpului. Astfel că, pentru a suplini reducerea gradelor, corpul intră într-o stare de amorțeală, dar în niciun caz nu se îmbolnăvește. Singurul fel în care aerul mai rece, briza sau curentul dintr-o încăpere poate să te îmbolnăvească este atunci când poartă după el agenți patogeni (virusuri sau bacterii).

6 motive pentru care te trezești noaptea

Vaccinul menit să combată o boală provoacă boala respectivă

Din punct de vedere medical, vaccinul este un ser care conține părți inactive ale unui anumit organism, denumit antigen, ce declanșează imunitatea organismului. Indiferent de virusul pe care trebuie să îl combată, vaccinul nu provoacă boala persoanei tratate, ci doar îi pornește un răspuns imun la virusul în cauză, care poate să aibă efecte secundare minore asemănătoare cu o răceală sau gripă.

Se mai spune că anumite tipuri de vaccin administrate nou-născuților sau bebelușilor pot cauza autism, ceea ce din punct de vedere medical este imposibil. Un copil se naște cu autism, nu apare în timp. Tocmai de aceea este absurd să spui că un vaccin (care cel mai probabil este unul împotriva virozei) poate să cauzeze ceva care ori a existat încă de la naștere, ori nu nu a existat niciodată și nici nu va apărea pe parcurs.

Dacă mănânci morcovi vei vedea mai bine

Morcovii sunt niște legume foarte sănătoase, întâlnite în bucătăria românilor, care se pot consuma atât crude, cât și gătite. Morcovul este bogat în vitamina A, un nutrient care ajută la păstrarea unei vederi optime și sănătoase. Cu toate acestea, cei care susțin că alimentarea cu mulți morcovi îi va ajuta să vadă mai bine se înșală amarnic. De ce? Pentru că vitamina din interiorul morcovilor poate doar să susțină sănătatea oculară, nu să o îmbunătățească.

Dacă ești răcit e bine să te tratezi cu antibiotic

În cazul în care nu știai până acum, află că răcelile sunt cauzate de virusuri, iar aceștia nu pot fi eliminați cu antibiotice (tratamente menite să ucidă bacteriile și patogenii vii). Antibioticele pot trata doar o infecție provocată de o bacterie, astfel că tratarea unei boli cauzate de un virus cu antibiotice poate să îți facă mai mult rău decât bine.

Vei răci instant dacă ieși cu părul ud afară

Singurul „rău” pe care ți-l poți provoca atunci când ieși într-un mediu rece cu părul ud este o stare de disconfort din cauza senzației de frig pe care ți-o oferă umezeala de pe scalp, dar în niciun caz nu vei răci. De ce? Pentru că răceala poate fi provocată doar de contactul cu un virus (exact cum menționam la punctul anterior).

Femeie bolnavă stând în pat lângă o noptieră plină de medicamente, vizibil afectată de răceală.

Dacă citești la lumină slabă sau stai prea aproape de ecranul unui gadget îți vei strica vederea

Singurul lucru pe care ți-l poate provoca statul în fața unui ecran este o durere de cap. Dar în niciun caz nu îți va afecta în vreun fel vederea. Copiii care stau mai aproape de televizor o fac tocmai pentru că au miopie și s-ar putea să aibă nevoie de ochelari. De asemenea, lumina slabă dintr-o încăpere forțează mușchii și nervii oculari să se concentreze mai intens, ceea ce provoacă oboseală pe termen scurt, dar doar atât. Nu există niciun fel de dovezi științifice conform cărora luminozitatea redusă afectează ochii pe termen lung.

Dacă îți trosnești (pocnești) degetele îți vor tremura mâinile la bătrânețe

După cum fiecare dintre noi știe, trosnirea articulațiilor nu este dureroasă, ba din contră, este chiar inofensivă. Totuși, poate deveni un tic nervos pentru anumiți oameni, ceea ce ar putea duce la dislocări sau leziuni când este practicată în exces. Dar, chiar și așa, nu există nicio corelație între această acțiune banală și tremuratul mâinilor sau dezvoltarea Parkinson-ului.

Vei face roșu în gât atunci când consumi alimente reci

La fel ca în cazul răcelii, durerea sau roșul în gât este rezultatul contractării unui virus și nu are nicio legătură cu temperatura alimentelor ingerate. Mai mult de atât, când ai o infecție în gât, este chiar recomandat să consumi alimente și băuturi reci pentru a calma inflamația și iritația din zonă. Astfel că, în loc să te ferești de mâncarea și băuturile reci, mai ales acum, că e cald afară, concentrează-te pe igienizarea constantă a mâinilor.

Superalimentul care nu trebuie să-ți lipsească din casă, potrivit doctorului Vlad Ciurea

Răcești dacă stai în frig

După cum ai observat și tu, răcelile apar mai frecvent în sezonul rece, fiind asociate în mod eronat cu frigul. Atunci când unei persoane îi este frig, tinde să tremure, să respire mai apăsat și mai greu, iar vârful degetelor i se albește. Însă, contrar credințelor populare, în care se precizează că aceste simptome prevestesc o răceală, ele sunt doar o reacție a organismului care încearcă să își păstreze temperatura ridicată. Așadar frigul nu are nicio legătură cu răceala, ci, după cum am mai explicat, singurul fel în care poți contracta o boală sezonieră este dacă ai contact direct cu o persoană deja bolnavă.

Începi să te îngrași după ce te lași de fumat

Este adevărat că foarte mulți oameni acumulează cu până la cinci kilograme în greutate după ce decid să se oprească definitiv din fumat, dar nu însemnă că este un rezultat direct al acțiunii în sine. Fumatul este un obicei repetativ cu care creierul se obișnuiește și pe care îl preia ca parte din rutină. Odată ce acest obicei este stopat, creierul are tendința să înlocuiască acel tabiet cu un altul care să îi satisfacă nevoile, în cazul acesta fiind vorba despre mâncat. Astfel, oamenii care s-au lăsat de fumat au tendința să mănânce mai mult, însă nu e o problemă biologică, ci una psihologică, care poate fi controlată. Pe de altă parte, din punct de vedere biochimic, nicotina din țigări accelerează ritmul metabolic, iar caloriile sunt arse mai repede. În lipsa nicotinei, organismul nu mai arde la fel de repede caloriile, astfel că încep să se acumuleze kilogramele.

Abia așteptăm să ne spui tu în care mituri ai crezut până acum!

Surse foto: Freepik 

Surse articol: Poliana, Farmacia Ta

Articolul urmator
Semne de cancer la limbă pe care oricine ar trebui să le știe
Semne de cancer la limbă pe care oricine ar trebui să le știe
Cum stai cu norocul in 2020? Iti va merge bine in dragoste, sanatate, cariera sau bani?
Incepe quiz
Cum stai cu norocul in 2020? Iti va merge bine in dragoste, sanatate, cariera sau bani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.