O mamă a murit de tristețe la un an după ce fiul ei a plecat la îngeri! A sperat până-n ultima clipă că băiatul ei se va întoarce acasă

O mamă a murit de tristețe la un an după ce fiul ei a plecat la îngeri! A sperat până-n ultima clipă că băiatul ei se va întoarce acasă

Ramona Jurubita

Toată lumea își amintește de incidentul neplăcut ce a marcat întreaga Românie pe 9 august 2022. Doi studenți au fost înghițiți de valurile Mării Negre, la Costinești, pentru că s-au aventurat în larg, deși era arborat steagul roșu și nu aveau voie. Primul care a intrat în apă a fost Aurel Pintea, iar bunul său prieten, Lucian Arion, a sărit imediat după el pentru a-l salva. Ambii au fost trași de curenți, iar trupul lui Lucian Arion nu a fost găsit nici până astăzi.

Familia băiatului care a încercat să își salveze prietenul a fost împietrită de durere, iar la aproximativ un an distanță, a fost nevoită să trăiască o nouă dramă. Pe 22 iulie 2023, bunicii băiatului și-au îngropat și fiica în vârstă de 41 de ani. Daniela Arion a murit de tristețe, după un an în care a tot sperat că băiatul ei se va întoarce acasă și că nu și-a găsit sfârșitul în apele mării.

Potrivit spuselor apropiaților, femeia s-ar fi gândit zi și noapte la copilul ei și în ultima perioadă nu mai putea nici măcar să mănânce. A fost măcinată de gândul că trupul băiatului nu a putut fi înmormântat creștinește. Starea ei s-a degradat considerabil în ultimul an, răpusă fiind de durerea pierderii fiului.

Daniela Arion și fiul ei, Lucian Arion
Daniela Arion și fiul ei, Lucian Arion

Și-a petrecut ultimele zile din viață la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Vaslui și medicii au făcut tot ce au putut pentru a o salva. Totul a fost însă în zadar, căci în destinul Danielei Arion a fost scris că trebuie să ajungă printre îngeri, alături de copilul ei mult iubit.

Femeia mai avea două fete, una studentă în anul II la Facultatea de Litere din Iași, iar cealaltă elevă în clasa a XI-a.

„Viața a vrut așa. Aveau o familie foarte frumoasă, erau muncitori, respectuoși, liniștiți. Uitați-vă ce copii educați și cu bun-simț au! Ea era o mamă devotată, care și-a îndrumat copiii spre școală, să meargă la facultate, să realizeze ceva serios în viață. Soțul ei muncește în Germania.

Acum, dacă fata care este studentă merge la Iași, cea mai mică va rămâne în grija bunicii sale. Nu îi va fi ușor, că și ea și soțul ei, care și el este bolnav, au suferit mult. După situația cu nepotul, acum și-au înmormântat fiica la doar 41 de ani.

Daniela ar fi împlinit 42 de ani în septembrie. Dar Dumnezeu le așază pe toate cum știe, ce mai poate fi spus… Multă putere de a trece peste această durere celor din familie și sincere condoleanțe.”, au spus apropiații familiei Arion, potrivit site-ului Vremea Nouă.

Niciun cuvânt nu poate exprima durerea pe care părinții Danielei Arion o simt acum, după ce și-au pierdut fiica și nepotul în mai puțin de un an.

Erou la doar 16 ani! Cum a reușit un adolescent să salveze viața unui bărbat: ”Este îngerul meu păzitor, îi datorez viața”

Surse foto: UnsplashVremeanoua, Facebook.com.

Surse articol: VremeanouaFanatikReplicaonline

Articolul urmator
Alexandra, mama care a murit în maternitatea din Botoșani, nu a mai apucat să-și serbeze cei 26 de ani. În loc de "la mulți ani", a răsunat "ne rugăm pentru sufletul roabei lui Dumnezeu"
Alexandra, mama care a murit în maternitatea din Botoșani, nu a mai apucat să-și serbeze cei 26 de ani. În loc de "la mulți ani", a răsunat "ne rugăm pentru sufletul roabei lui Dumnezeu"
La ce vârstă vei deveni mamă?
Incepe quiz
La ce vârstă vei deveni mamă?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.7 (11)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.