Povestea de dragoste pe care o trăiește George Ivașcu, actorul care a aflat din presă că soția sa dorește să divorțeze

Povestea de dragoste pe care o trăiește George Ivașcu, actorul care a aflat din presă că soția sa dorește să divorțeze

Ramona Jurubita

George Ivașcu (55 de ani) este unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai țării noastre și are în spate o carieră de trei decenii. A urcat pe scenele celor mai importante teatre din România, dar însăși viața lui este o scenă. Povestea sa de dragoste poate deveni oricând scenariu de piesă de teatru sau de film.

Actorul iubește aceeași femeie de ani buni, doar că dragostea lor a fost la un pas de a se sfârși în 2008, când s-au despărțit pentru o scurtă perioadă. Situația tensionată s-a rezolvat încă de pe atunci, iar acum, după mai bine de 20 de ani petrecuți împreună, cei doi se iubesc din ce în ce mai mult.

Soția sa este regizoarea Alice Barb (60 de ani), pe care a cunoscut-o în 1989, când amândoi erau încă studenți și visau să intre în lumea actorilor. S-au apropiat repede, căci George Ivașcu a știut cum să îi ajungă la inimă. Pentru că este un romantic incurabil, a transformat un moment stânjenitor în cea mai frumoasă întâlnire. După ce au fost amândoi invitați la petrecerea unui prieten comun, s-a oferit să o conducă acasă. Ploua torențial, iar Alice Barb a călcat din greșeală într-o baltă. Pentru a-i aduce zâmbetul pe buze, el a început să sară în toate bălțile, fredonând „Singing in the rain”, melodia care i-a unit pentru totdeauna.

Timpul a trecut, și-au împlinit visul comun și au ajuns actori de succes, iar ea și-a găsit un loc și printre cei mai apreciați regizori din țară. Ulterior, a regizat numeroase spectacole în care el a jucat.

Regizoarea Alice Barb, soția actorului George Ivașcu, îmbrăcată într-un costum negru și o cămașă albă cu guler voluminos din volane.
Regizoarea Alice Barb, soția actorului George Ivașcu

Povestea lor de iubire nu a fost mereu numai lapte și miere, ba dimpotrivă, în 2008 a trecut printr-o cumpănă. La acea vreme, actorul era absorbit de proiectele profesionale pe care le avea și ajunsese să își neglijeze soția. Aceasta a luat atitudine și a intentat divorț, deși nu își dorea cu adevărat să se despartă de el. Impresionant este însă modul în care George Ivașcu a aflat de planurile partenerei.

„Teatrul Metropolis a intervenit în viața mea. Îmi dedicasem tot timpul într-o perioadă dificilă a soției mele, Alice. Vorbim de anul 2008. Eu petreceam foarte mult timp la teatru. Într-o duminică mă trezesc cu un telefon și mi s-a spus „Știți că aveți înfățișare la tribunal. Care este motivul despărțirii? Nu știați că soția a depus actele de divorț?”. Eu credeam că e o glumă. Eram în drum spre casă, mă pregăteam să o iau pe Alice.”, a povestit el în cadrul podcastului „La Mijloc”, găzduit de Codin Maticiuc.

Vestea a picat ca un trăsnet asupra lui, fiindcă nu se aștepta să trăiască vreodată așa ceva. Știa că el și partenera lui se iubesc și nu credea că este posibil să se despartă brusc, fără nicio explicație.

„Eu nu eram pregătit cu avocat, cu nimic. Am angajat același avocat. Ea e ardeleancă și trebuie să finalizeze lucrurile.
Am fost primii care au mers de mână la divorț. Asta a fost, s-a pronunțat divorțul.”, a mai declarat actorul.

Dana Budeanu dezvăluie: De ce rata divorțurilor este în continuă creștere în ultima vreme

O nouă șansă la fericire

La numai o lună de la divorț, cei doi s-au împăcat și au decis să își unească din nou destinele. Ani mai târziu, regizoarea Alice Barb a vorbit deschis despre problemele pe care le-au întâmpinat atunci și a dezvăluit adevăratele motive care au împins-o către o decizie radicală.

Mulți nu știu că Alice Barb a avut un fiu pe care l-a pierdut. De atunci, nu a mai putut deveni mamă, din cauza unor probleme de sănătate. Vestea dată de medici a făcut-o să traverseze o etapă dificilă și, din păcate, să se simtă singură când soțul ei nu i-a putut fi alături din cauza serviciului.

Din fericire, iubirea lor a fost mai puternică decât orice necaz, așa că au reușit să își mai dea o șansă.

„El tocmai primise Teatrul Metropolis pe mână și a fost un an în care nu l-a mai interesat nimic altceva. Iar eu, în perioada aceea, am avut o perioadă foarte grea, am fost și foarte bolnavă și am aflat că noi nu vom mai putea avea copii. Și a fost un șoc și am simțit nevoia să reacționez așa. Dar n-am plecat de acasă. Am rămas împreună, în toată perioada divorțului. Am stat mult de vorbă, cât nu mai apucaserăm să stăm. M-a cerut din nou în căsătorie și ne-am recăsătorit.”, și-a amintit ea în cadrul unui interviu mai vechi.

Acum, cei doi trăiesc fericiți împreună și pare că au găsit secretul unei iubiri fără sfârșit. Iată ce mărturisire a făcut soția actorului George Ivașcu într-o emisiune TV:

„Iubirea e întâmplătoare. Dar o relație ca a noastră e un lucru la care se muncește mult.”

Actorul George Ivașcu alături de soția sa regizoarea Alice Barb în sala de teatru, la premiera unui spectacol
Actorul George Ivașcu alături de soția sa regizoarea Alice Barb

Tot ea a povestit, într-un interviu din 2016, cum arată relația lor după acea perioadă grea pe care au traversat-o. Cearta nu mai face parte din viața lor acum, fiindcă au găsit o cale mai simplă și mai puțin dureroasă prin care pot rezolva orice neînțelegere:

„Noi reușim să mergem mai departe și pentru faptul că atunci când, spre exemplu, avem probleme, nu ne mai certăm. Pur și simple se duce fiecare în camera lui și stăm până ne trece. Și atunci nu ne spunem vorbe urâte pentru că peste ele e foarte greu să trecem, nu gândim urât, nu facem nimic ce n-ar mai putea să ierte partenerul. Așteptăm să treacă și când ne-a trecut, ne reîntâlnim și mergem mai departe știind că și greutățile fac parte din viață și dau farmec momentelor de fericire, altfel n-am avea cu ce să le comparăm. Pe urmă, nu suntem invidioși unul pe celălalt, suntem parteneri.”

La fel de frumos vorbește și actorul despre mariajul lor. Într-un interviu acordat în 2023 pentru revista Viva, acesta a dezvăluit mai multe secrete ale unei relații de durată.

„E simplu: ne apreciem unul pe celălalt. E foarte important să îl înțelegi pe cel de lângă tine, chiar și atunci când greșește, și să găsești formula de a-l ajuta să repare, nu de a-l arăta cu degetul. Reușim pentru că ne dorim foarte tare să ne sprijinim unul pe celălalt. Nu e o competiție niciodată între noi. (...) Nu cred că suntem o familie diferită de celelalte. Suntem cu probleme, cu bucurii comune. Regrete poți să ai imens de multe. Niciodată nu știi cum e mai bine. N-aș vrea să spun că ar fi niște regrete sau că aș face lucrurile altfel. Important este că din 1989 și până acum am parcurs totul, cu bune, cu rele, sus, jos, împreună.”, a mărturisit el pentru sursa menționată anterior.

Cei doi soți nu spun vorbe mari, pentru că au dovedit în nenumărate rânduri că știu să își fie alături unul altuia. Cea mai mare dovadă este numărul anilor petrecuți împreună.

Mona Nicolici a divorțat în secret și trăiește o nouă poveste de iubire, la a doua tinerețe. Cine este bărbatul care a dus-o din nou la altar

Surse foto: FacebookFacebookFacebook

Surse articol: JurnalulLibertateaLibertateaFanatikZiarulmetropolisViva

Articolul urmator
Povestea de dragoste dintre Carmen Grebenișan și soțul ei: „Nu a fost dragoste la prima vedere. Am fost amici timp de trei ani”
Povestea de dragoste dintre Carmen Grebenișan și soțul ei: „Nu a fost dragoste la prima vedere. Am fost amici timp de trei ani”
Ce bărbat te dorește în secret?
Incepe quiz
Ce bărbat te dorește în secret?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.