Soția lui Codin Maticiuc a renunțat la carieră pentru a se dedica creșterii copiilor. „Ea se ocupă doar cu asta. 24 de ore din 24. E obsedată"

Soția lui Codin Maticiuc a renunțat la carieră pentru a se dedica creșterii copiilor. „Ea se ocupă doar cu asta. 24 de ore din 24. E obsedată"

Ramona Jurubita

Codin Maticiuc (43 de ani) este un personaj care a luat cu asalt showbizul românesc în urmă cu mulți ani, când și-a câștigat titulatura de „Crai de Dorobanți”. Acum este un cu totul alt om, pentru că s-a maturizat și, în timp, și-a descoperit o mulțime de pasiuni. În prezent este scriitor, actor, producător, afacerist și, mai presus de orice, familist convins.

Fiul afaceristului Ion Maticiuc nu mai este perceput ca băiatul de bani gata care cucerea o mulțime de domnișoare când lua cluburile la rând, în urmă cu aproximativ două decenii. Viața l-a schimbat, mai ales după ce a întâlnit-o pe aleasa inimii sale, femeia care l-a făcut să se așeze la casa lui și i-a dăruit cel mai frumos cadou, trei copii minunați.

Acum, Codin Maticiuc are două fiice din mariajul cu Ana Pandeli și un fiu pe care soția sa îl avea dintr-o relație anterioară. Pentru că își iubește partenera enorm, l-a primit cu brațele deschise în familia sa pe Dan (13 ani). Practic, el a fost primul său copil, înainte ca în viața lor să apară fetițele, Smaranda (5 ani) și Ilinca (1 an și jumătate).

Codin Maticiuc alături de soție și cei trei copii, stând toți în jurul unui tort

Într-un interviu acordat recent pentru okmagazine.ro, fostul „Crai de Dorobanți” a vorbit despre cum își împarte timpul între carieră și familie, o provocare mai ales de când a început să fie tot mai activ în plan profesional. Se pare că, de când este tată, vrea ca munca lui să fie apreciată nu doar de public, ci și de copiii pe care îi are acasă. Totuși, această dorință îi pune câteva bețe în roate când vine vorba de relația pe care o are cu soția. La capitolul „implicare” în viața de familie nu sunt chiar pe aceeași lungime de undă.

„Da, eu nu am avut o problemă să recunosc că am fost și sunt un băiat de bani gata, în curând un bătrân de bani gata. Nu mă definește doar asta, fac și alte lucruri, dar asta am fost. Am avut acest noroc, că tatăl meu a făcut niște lucruri extraordinare. (...)
Sunt în București, pentru că am câteva proiecte în paralel. Filmez ultimul sezon din Clanul, unde am niște scene mai grele, și am mai prins un proiect, primul meu desen animat. Sunt motanul Garfield în Garfield. (...) Mi-am dorit să fac asta pentru copiii mei, pentru că eu încă nu i-am convins pe toți trei că sunt actor. Băiatul știe, dar pentru fete „Miami Bici” și „Clanul” nu înseamnă nimic, nu le impresionează. Pe când Garfield da.”

Deși cei dragi l-ar vrea mai mult acasă, el nu consideră că situația i-ar fi scăpat de sub control. Totuși, este conștient că la un moment dat s-ar putea să regrete că a sacrificat momentele pe care putea să le trăiască alături de persoanele iubite în favoarea sferei profesionale.

„Timp petrecut cu familia, pentru că a mea nu cere timp doar pentru ea, ci și pentru familie. Dacă eu de mâine aș opri orice film, pentru Ana n-ar conta deloc, s-ar bucura de timpul cu mine, n-ar zice „băi, dar nu mai face și el lucruri?”. La copii nu știu, ar putea să zică acum „da, stai cu noi”, și ar putea să-mi reproșeze zece ani mai târziu că am fost un loser.”, a adăugat pentru sursa menționată.

„E obsedată, e dedicată”

La polul opus, Ana Pandeli, soția sa, este dedicată în totalitate creșterii copiilor. Femeia, mai tânără cu opt ani decât Codin Maticiuc, a renunțat complet la carieră pentru a sta acasă cu micuții lor. Deși au angajat și o bonă, nu lasă pe nimeni altcineva să doarmă cu fiicele și fiul său.

„Ea se ocupă doar cu asta (n.r. crește copiii) 24 de ore din 24. E obsedată, e dedicată, avem trei copii – mă rog, unul e doar al ei, dar e al nostru – și o bonă care n-a dormit în viața ei cu copiii pentru că ea nu o lasă, nu concepe așa ceva. Ea doarme cu toți.

A avut unele momente (n.r. în care s-a simțit frustrată). Chiar copiilor le zicea: „O să vă faceți mari și o să îl apreciați pe ăsta care nu petrece timp cu voi și o să uitați că eu am stat cu voi mereu și nu am dormit nopți de grija voastră”. Ea efectiv doarme în medie patru ore pe noapte de cinci ani. Nu înțeleg cum mai e om. Deși a avut momente de răbufnire, sper că văzând cât o apreciez eu pe mama - care nu a fost o carieristă, s-a lăsat devreme de arhitectură ca să stea acasă cu mine - înțelege că există admirație reală din partea mea. Să ai copii e un full time job dacă o faci corect.”, a explicat Codin Maticiuc pentru aceeași sursă.

Actorul din „Clanul” a recunoscut că partenera îi reproșează uneori că petrece mai mult timp făcându-și griji pentru alții, în timp ce poate și copiii lor ar avea nevoie de el. Iată ce a mai dezvăluit în cadrul aceluiași interviu, pentru okamagazine.ro, când a venit vorba de cât de dificil este într-o relație:

„În primul rând, sunt rău la foame, fac urât. Apoi mă implic în foarte multe proiecte și sunt cu gândul doar acolo, asta se simte și poate deranja. Ce ar mai fi… particip la multe acțiuni care țin de sănătatea sau de viața altor oameni și pare că n-aș face asta pentru familie. Nu că face cineva comparație, dar eu salvez niște copii pe undeva și Ana îmi zice: „Uite, salvezi copii, dar ai tăi au febră, m-am dus eu cu ei la Urgență”. Mie nu mi se pare pe moment că e același lucru, era vorba de viață și de moarte unde mă implicam eu. „Da, dar ăștia sunt copiii tăi”... E greu, e greu…”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Codin Maticiuc (@maticiuc_codin)

Cea mai tensionată perioadă din relația lor a fost cea în care actorul filma pentru „Miami Bici 2”. Pe atunci, mezina familiei avea doar o lună de viață, iar soția lui a fost nemulțumită că bărbatul a lipsit destul de mult de lângă ea.

„Erau probleme că am stat cu lunile pe acolo în timp ce se născuse fetița mea, cea de-a doua. Ea era acasă, fetița avea o lună și jumătate, am venit când avea copilul… Astea erau problemele ei reale, nu faptul că am sărutat pe cineva pe cameră.”, a mărturisit Codin Maticiuc, potrivit playtech.ro.

Codin Maticiuc s-a căsătorit cu mama fetelor sale în 2023 și de atunci Ana Pandeli a devenit Ana Maticiuc. În ciuda acestui fapt, ea și-a păstrat numele de fată pe conturile de pe rețelele sociale.

Surse foto: InstagramInstagramFacebook

Surse articol: OkmagazineLibertateapentrufemeiPlaytech

Articolul urmator
Pe el îl știe toată România, dar soția sa este o prezență discretă. Vezi cine este și cu ce se ocupă Iulia, partenera lui Christian Sabbagh
Pe el îl știe toată România, dar soția sa este o prezență discretă. Vezi cine este și cu ce se ocupă Iulia, partenera lui Christian Sabbagh
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?
Incepe quiz
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.